Conferinţa internaţională RSC

Conferinţa internaţională RSC

Conferinţa internaţională „Responsabilitatea Social Corporativă şi Dezvoltarea Durabilă”, organizată de reţeaua Pactului Global în Moldova, Fundaţia Eurasia, Camera Americană de Comerţ în Moldova şi Moldcell – sponsor general –, a avut loc în luna octombrie 2009 la Chişinău.

Iniţiată cu scopul de a promova principiile responsabilităţii social corporative (RSC) în cadrul comunităţii de business, structurilor autorităţilor statului şi societatea civilă, conferinţa din acest an s-a axat pe modalităţile în care aplicarea conceptelor RSC contribuie la dezvoltarea durabilă a unei companii. 

Conferinţa s-a bucurat de participarea a numeroşi experţi de talie internaţională, inclusiv a doamnei Minna Pajala-Hammar, coordonator responsabilitate corporativă, grupul de telecomunicaţii TeliaSonera (acţionar majoritar al companiei Moldcell). Doamna Pajala-Hammar a prezentat practicile TeliaSonera care, prin intermediul tehnologiilor şi soluţiilor de comunicare inovative, dau valoare vieţii consumatorilor - pe de o parte, iar pe de alta susţin protecţia mediului ambiant. Prezentarea la tema „RSC, competitivitate şi inovaţie” a trezit un larg interes din partea invitaţilor, constituind subiect al unor discuţii vii.