Acum poţi amuza abonaţii tuturor operatorilor de telefonie mobilă!

Să zâmbeşti în fiecare zi – iată reţeta unei vieţi lungi şi fericite. Şi dacă nu ai ocazia sau îndrăzneala necesară, de 1 aprilie nu ai nicio scuză să nu zâmbeşti chiar tu sau să îi faci pe cei apropiaţi să zâmbească.

Cu serviciul „Sună şi amuză”, poţi oferi clipe de bucurie celor apropiaţi fără mari eforturi. Iar pentru ca să nu te limităm în niciun fel, acum ai posibilitatea să apelezi orice rudă, prieten sau coleg indiferent de operatorul de telefonie din Moldova utilizat de aceasta/acesta! Acum poţi păcăli şi amuza oamenii apropiaţi zi şi noapte toată luna, pentru că e luna umorului.

Mai mult decât atât, anume în aprilie, cu cât mai mult utilizezi serviciul „Sună şi amuză”, cu atât mai multe şanse ai să intri în Cartea recordurilor Moldcell şi să primeşti un telefon Samsung I5800 cadou!

Pentru a utiliza serviciul „Sună şi amuză” şi vorbi cu vocea copilului, piticului răutăcios sau a titanului, formează 0404, apoi numărul de telefon al abonatului pe care vrei să îl apelezi în formatul 7xxxxxxx sau 6xxxxxxx şi urmează instrucţiunile robotului. Utilizarea serviciul costă 4 lei per minut, TVA inclus. Pentru mai multe detalii despre serviciu, accesează pagina dedicată.

Să ai o lună a umorului plină de voie bună!