Moldcell

Pune mintea în mişcare

Pune mintea în mişcare

Campania anti-copiere „Pune mintea în mişcare” a făcut totalurile concursului cu acelaşi nume şi a premiat câştigătorii la 11 noiembrie 2007. La proiect s-au înscris circa 2500 studenţi din 12 universităţi ale Moldovei, inclusiv din regiunile: Bălţi, Cahul, Comrat şi chiar din Tiraspol. De remarcat faptul că proiectul s-a desfăşurat cu suportul Ambasadei SUA la Chişinău, băncii VictoriaBank şi companiei de telefonie mobilă Moldcell. Suportul organizatoric al proiectului a fost oferit de Ministerul Educaţiei si Tineretului al Republicii Moldova.

Câştigătorii concursului au fost desemnaţi în baza eseurilor la tema: „Combaterea practicilor ruşinoase în sistemul de învăţământ din Republica Moldova” trimise organizatorilor pe parcursul lunii septembrie. De menţionat că în faza incipientă a proiectului, participanţii au fost selectaţi în baza fişelor de studiu şi a matricolelor cu notele obţinute în sesiunea de vară. Eseurile au fost evaluate de către specialişti, reprezentanţi ai partenerilor şi organizatorilor, iar la festivitatea de premiere s-a discutat şi posibilitatea editării unei broşuri. În plus, eseurile vor fi expediate Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova.

Cele mai constructive şi interesante propuneri au venit din partea studentelor de la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi: Lia Ciobanu şi Diana Dimitraş, ambele înscrise la facultatea de pedagogie. Fetele au câştigat câte un calculator, plasând astfel universitatea în fruntea listei, cu cele mai multe premii câştigate. Al treilea şi al patrulea calculator le-a revenit studentelor: Natalia Leliş (ASEM) şi Lilia Trifanova (UTM). Lista câştigătorilor de premii mari o încheie Alexei Dimitrov, de la USM.

Potrivit specialistului comunicări corporative Moldcell, dna Rodica Verbeniuc:
„Ne-a făcut o deosebită plăcere să susţinem acest proiect pentru ca identifică tineretul activ, social responsabil pentru viitorul generaţiei de profesionişti care urmează să se angajeze în câmpul de muncă după absolvire. Ţin să remarc faptul că am rămas plăcut surprinsă de oferirea unei serii de soluţii constructive, care ar putea redresa situaţia existentă în sistemul de învăţământ fără a necesita mari alocaţii financiare, contracarând fenomenul corupţiei, plagierii şi indiferenţei. Este salutabil faptul că tinerii din întreaga ţară îşi exprimă atitudinea serioasă faţă de studii. Compania Moldcell desfăşoară şi susţine multiple proiecte adresate pregătirii noii generaţii de profesionişti, considerând investiţiile în potenţialul intelectual al ţării ca fiind cele mai de preţ.”