Regulamentul Tombolei Moldcell

Definiții

Organizator furnizorul de rețele și comunicații electronice ÎM Moldcell SA (în continuare Moldcell).

Tombolă campanie de promovare a produselor și serviciilor companiei Moldcell, organizată pentru abonații Moldcell, în scopuri publicitare și care se va desfășura pe data de 16 noiembrie 2019. În cadrul Tombolei se va organiza o extragere în conformitate cu prevederile prezentului Regulament. Toate premiile în cadrul campaniei vor fi oferite exclusiv din contul Organizatorului.

Participant – persoană fizică, posesorul numărului de telefon conectat/portat la planurile tarifare Cartelă Moldcell / Abonament Moldcell / Abonament cu plata în credit care este prezent la evenimentul „Lansarea Moldcell eSports League și Campionat Mortal Kombat 11” în data de 16.11.19

Cupon – fâșie de hârtie ce conține codul de participare a participantului la extragere premiilor.

Participant la extragere – abonatul, care a fost, în modul corespunzător, înregistrat pentru participare în cadrul campaniei și căruia i-a fost atribuit codul participantului.

1. Condiții generale

1.1. Prezentul Regulament este aprobat de către Organizator, în vederea organizării Tombolei pe data de 16 noiembrie 2019.

1.2. La Tombolă pot participa persoane fizice, cu vârsta de peste 18 ani, abonați Moldcell. În cazul în care drept câștigător al marelui premiu nu este abonat al serviciilor Moldcell, pentru a-și ridica premiul, acestuia i se va oferi posibilitatea de a încheia un contract de abonament Moldcell sau să porteze la Moldcell pentru o perioadă contractuală obligatorie de 12 luni. Prezentul Regulament reglementează condițiile generale de desfășurare a Tombolei.

1.3. Pentru a participa la extragere abonatul va fi prezent la eveniment la ora 13.00 și se va înregistra cu un cod de participare în Tombolă. Cuponul va fi păstrat pe toată perioada evenimentului.

2. Condițiile de desfășurare a Tombolei

2.1. Tombola se va desfășura pe data de 16 noiembrie 2019. Compania Moldcell își rezervă dreptul de a modifica unilateral durata de desfășurare a Tombolei cu 3 zile înainte de data introducerii modificării.

2.3. Abonatul poate participa o singură dată în cadrul campaniei.

2.4. Nu pot participa la Tombolă persoanele juridice, angajații companiei Moldcell, rudele de gradul I ale angajaților, precum și dealerii și distribuitorii companiei Moldcell, inclusiv angajații acestora.

3. Regulile de desfășurare a extragerii

3.1. Extragere va avea loc pe data de 16 noiembrie 2019, înainte de decernarea Campionilor Mortal Combat, printre persoanele prezente în sediul Artcor, str. 31 august 1989, nr. 137, 2000 Chisinau, Moldova

3.2. Fiecărui participant la extragere se va aloca câte un singur cupon.

3.3. Pentru extragere va fi folosit un aparat special în care vor fi încărcate cupoanele conținând codurile de participare.

3.4. La extragere se va anunța codul câștigător și se va ruga câștigătorul să se apropie pentru a-i fi înmânat premiul. Totodată, dacă Câștigătorul nu se prezintă după anunțul făcut, organizatorul își rezervă dreptul de a utiliza premiul respectiv în mod unilateral.

3.5. Se consideră că Organizatorul și-a executat obligația sa privind informarea Câștigătorului din momentul executării acțiunilor specificate în p. 3.4. al prezentului Regulament.

3.6. Participanții la extragerile premiilor nu vor avea careva obiecții, pretenții, reclamații etc. cu privire la condițiile stipulate în prezentul Regulament.

4. Premiile oferite în cadrul Tombolei

4.1.    Premiul oferit în cadrul Tombolei este o pereche de căști Apple Airpods.

4.2. Premiile vor fi înmânate exclusiv Câștigătorilor și nu pot fi schimbate și nu se poate cere contravaloarea în bani a premiilor acordate în cadrul acestei campanii.

4.3. În cazul în care Câștigătorul are datorii față de compania Moldcell, acesta trebuie să achite integral datoria fața de compania Moldcell, înaintea de a ridica premiul câștigat. Nerespectarea acestei condiții se consideră nerespectarea prevederilor prezentului Regulament și prezintă temei pentru refuzul oferirii Premiului câștigătorului respectiv.

5. Oferirea premiilor

5.1. Premiile vor fi acordate după identificare, în cadrul evenimentului organizat pe data de 16 noiembrie 2019.

5.2. Pentru identificarea câștigătorului este nevoie de cuponul de participare la extragere. Totodată se va verifica dacă câștigătorul este abonat Moldcell și nu are datorii în cont.

5.3. Premiile vor fi oferite Câștigătorilor, după semnarea unui acord de transfer al premiului.

5.4. Dacă abonatul câștigător nu are contract de abonament pentru numărul de telefon care a fost declarat câștigător, atunci identificarea acestuia se va efectua în conformitate cu Procedura de Identificare stabilită de către Organizator.

5.5. Organizatorul nu va accepta nicio pretenție sau cerere după expirarea termenului menționat în p. 5.1.

5.6. Taxele și impozitele ce reies din obligația Organizatorului de a transmite premiul Câștigătorului vor fi achitate din contul Organizatorului, restul obligațiilor se vor achita de Câștigător.

6. Exprimarea acordului la participarea în cadrul Tombolei și acceptarea condițiilor de participare

6.2. Participarea la prezenta Tombolă semnifică acceptarea condițiilor prezentului Regulament și acordarea Organizatorului dreptului de procesare a datelor personale, inclusiv dar fără a se limita la numărul de telefon al abonatului, nume prenume, precum și alte date necesare în cadrul participării la prezenta Tombolă.

6.3. Participarea în cadrul acestei Tombole prezumă, în mod tacit, informarea Participantului cu toate regulile de desfășurare a Tombolei, anunțate în mod public de către Organizator.

6.4. Orice participant la Tombolă poate fi exclus de la participare dacă:

- în perioada de derulare a prezentei Tombole, Participantul a încălcat prevederile prezentului Regulament.

- Participantul a comis acțiuni ilegale, precum și alte fapte care intră în contradicție cu politicile companiei Moldcell sau care atentează la reputația acesteia.

6.5. Prin participarea la prezenta Tombolă abonații/utilizatorii companiei Moldcell își exprimă în mod expres acordul de a primi de la compania Moldcell mesaje SMS precum și apeluri vocale cu caracter informativ.

8. Obligațiile câștigătorului

8.1. Pentru a primi premiile, Câștigătorul trebuie să prezinte actele specificate în prezentul Regulament.

8.2. Participantul ce a câștigat premiul în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, se obligă se primească premiul respectiv conform regulilor stabilite de prezentul Regulament sau să prezinte în scris refuzul de a intra în posesia premiului respectiv în termenii stabiliți în p. 5.1. al prezentului Regulament.

8.3. Câștigătorul oricărui premiu oferit în cadrul Tombolei acceptă în mod expres obligația sa de a participa în cadrul campaniilor publicitare sau oricare alte campanii organizate de către Organizator cu referire la Tombola dată, fără a pretinde la remunerare. Totodată, Câștigătorul oferă Organizatorului dreptul de a utiliza numele și imaginea sa pentru anunțarea oficială, în mod public, a rezultatelor extragerii.

8.4. În cazul în care Câștigătorul nu va accepta oricare din condițiile și/sau obligațiile stabilite în prezentul Regulament, atunci în mod automat se va considera că Participantul declarat Câștigător a refuzat de a intra în posesia premiului. Prin semnarea acordului se consideră că Câștigătorul a acceptat, în mod tacit, prezentele condiții și obligații stabilite pentru Câștigător în prezentul Regulament și exclude ulterior posibilitatea refuzării executării acestor condiții și/sau obligații.

8.5. Refuzul de a executa oricare condiții și/sau obligații stabilite în prezentul Regulament se consideră drept temei de rambursare Organizatorului a premiului câștigat în prezenta Tombolă.

9. Drepturile și limitarea responsabilității Organizatorului

9.1. Organizatorul își rezervă dreptul de a schimba unilateral oricând premiul oferit în cadrul prezentei Tombole, precum și condițiile de desfășurare a Tombolei, inclusiv și prevederile prezentului Regulament fără informare prealabilă.

9.3. Organizatorul nu va accepta nici o pretenție cu referire la modul de organizare a extragerii premiului, categoriile de premii oferite, precum și rezultatele extragerii premiului.

9.4. Participanții la prezenta Tombolă nu au dreptul să solicite modificarea sau/și excluderea oricăror condiții sau puncte ale prezentului Regulament.

9.5. Refuzul de a respecta oricare dintre condițiile necesare pentru a intra în posesia premiului are drept consecință refuzul Organizatorului de a înmâna premiul, indiferent de faptul dacă sunt respectate celelalte condiții.

9.6. Prezenta Tombolă desfășurată de către Organizator este considerată o acțiune publicitară, efectuată din contul organizatorului.