Președintele grupului TeliaSonera Eurasia a vizitat Moldova

Pe 20 februarie, Președintele grupului TeliaSonera Eurasia, dl Erik Hallberg, a vizitat Moldova pentru prima dată de la numirea sa în funcție. În cadrul vizitei, dl Hallberg a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Moldova, dl. Iurie Leancă, echipa de conducere Moldcell și ambasadoarea Suediei în Moldova, dna. Ingrid Tersman.

Iurie Leancă a subliniat că Guvernul Republicii Moldova face tot posibilul pentru a crea condiții favorabile investitorilor străini care vor să vină în Moldova cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru cetățeni.

”Moldcell constituie o parte importantă a operațiunilor din zona de afaceri TeliaSonera Eurasia. Compania contribuie în mod semnificativ la economia Moldovei, investind în infrastructura telecomunicațiilor, fiind unul dintre cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat și unul dintre angajatorii preferați la nivel local”, a declarat Erik Hallberg.

Președintele TeliaSonera Eurasia a apreciat eforturile Guvernului din Republica Moldova de a urma direcția integrării europene și a menționat viziunea grupului de a lucra într-un mod curat, transparent și sustenabil, din țările nordice și până în Nepal.

”Telecomunicațiile au o forță benefică, iar acest lucru este în special evident în Eurasia. Produsele şi serviciile noastre de telecomunicații creează noi oportunități pentru oamenii simpli, întreprinderi și comunități. Suntem decişi să identificăm noi oportunități de a extinde afacerea noastră în regiune, deoarece operațiunile din Eurasia contribuie într-o măsură considerabilă la veniturile şi profitul total TeliaSonera”, a menționat Erik Hallberg.

TeliaSonera, acționarul majoritar Moldcell, a fost constituită în urma fuziunii operatorilor de telecomunicații de top din Suedia (Telia) și Finlanda (Sonera) în decembrie 2002. La moment, TeliaSonera este una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din Europa. Din Norvegia până în Nepal, TeliaSonera oferă servicii în Azerbaidjan, Danemarca, Estonia, Finlanda, Georgia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Moldova, Nepal, Norvegia, Federația Rusă, Spania, Suedia, Tadjikistan, Turcia și Uzbekistan.