Moldcell se alătură campaniei de înverzire a Moldovei

Ca parte a angajamentului nostru față de responsabilitatea socială, la Moldcell sărbătorim Luna Pământului prin plantarea unei păduri de salcâm în satul Tomai, raionul Leova. Inițiativa a fost organizată în colaborare cu Fundația Moldcell și Agenția Moldsilva, cu scopul de a contribui la o Moldova mai verde și de a sprijini Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor.

Acțiunea de plantare a copacilor din aprilie, coincide cu aniversarea Moldcell, făcând acest eveniment și mai special. Am fost încântați să vedem angajații noștri și familiile lor reunindu-se pentru o acțiune de solidaritate eco-civică, luând o pauză din programul lor obișnuit pentru a sărbători angajamentul companiei față de responsabilitatea socială.

Carolina Bugaian, directoare generală Moldcell: „Astăzi, împreună cu întreaga echipă Moldcell și membrii familiilor noastre, am decis să ne alăturăm campaniei de înverzire a plaiului nostru. În luna aprilie sărbătorim și aniversarea Moldcell și ce putem oferi mai frumos decât să plantăm o întreagă pădure de salcâmi, aici la Tomai, raionul Leova."

Gheorghe Hîncu: ”Astăzi este una din acele zile minunate când suntem utili pentru societate și ne simțim bine alături de colegi, întocmai cu spiritul Moldcell.”

La eveniment au participat și copiii angajaților Moldcell, care au aflat despre importanța conservării mediului și rolul pe care aceștia îl pot juca în construirea unui viitor durabil.

Nichita Foiu: ”Noi ne-am adunat în această localitate să plantăm copaci și să oprim poluarea și să arate țara noastră mai bine.”

Sebastian Barbaros: ”Cel mai mult mi-a plăcut astăzi plantarea copacilor, fiind un lucru foarte bun pentru natură și pentru planeta noastră.”

La Moldcell, ne angajăm să promovăm și să implementăm Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ONU în Moldova. Inițiativa de înverzire a Moldovei este un proiect de impact, cu o pădure de 6,9 hectare plantată în satul Tomai. Beneficiarii direcți vor fi cetățenii țării și ai mediului.

În calitate de companie responsabilă social, ne mândrim că avem o echipă care împărtășește această viziune. Prin participarea la inițiative precum evenimentul de plantare a copacilor, sperăm să fim un exemplu pentru ceilalți și să aducem un impact pozitiv asupra lumii din jurul nostru.