Compania Moldcell ajută copiii să crească mari şi deştepţi
340 de copii dezavantajaţi din Republica Moldova au acces la tehnologiile de comunicare moderne datorită companiei Moldcell!
În prima zi de primăvară, campania naţională de dotare cu computere şi internet a caselor de copii de tip familial organizată de compania Moldcell în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a ajuns la final. Lansat în luna noiembrie 2010, cu ocazia atingerii numărului de 1 milion de clienţi Moldcell, acest proiect ambiţios a reuşit să schimbe în bine condiţiile de studiu în 66 de case de copii de tip familial din 21 de raioane ale Moldovei.
Rezultatele campaniei sociale au fost făcute publice în cadrul unei conferinţe de presă ce s-a desfăşurat la sediul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. La eveniment au participat Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, doamna Valentina Buliga, directorul general al companiei Moldcell, domnul Chiril Gaburici, precum şi 10 copii care au găsit grijă, dragoste şi protecţie părintească în familiile Roşca (satul Fârlădeni, raionul Căuşeni) şi Croitoru (satul Cîrneşti, raionul Nisporeni).
Valentina Buliga, Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei: „Este o acţiune foarte frumoasă şi generoasă realizată în parteneriat cu prietenii noştri – compania Moldcell. E semnificativ faptul că facem bilanţul campaniei de dotare cu computere în prima zi de primăvară. Acţiunea noastră vrea să contribuie la buna creştere şi dezvoltare a copiilor din casele de copii de tip familial, care reprezintă o instituţie creată în baza unei familii în scopul întreţinerii parţiale şi educaţiei copiilor orfani şi a celor rămaşi fără ocrotire părintească”
La realizarea campaniei şi-au adus contribuţia şi abonaţii operatorului. Astfel, 10 lei din fiecare conectare efectuată în noiembrie 2010, precum şi bugetul pentru producerea şi distribuţia cadourilor expediate în mod tradiţional de sărbători partenerilor corporativi ai companiei au fost folosiţi pentru a facilita accesul la educaţie copiilor, beneficiari ai programului.
Chiril Gaburici, Director General Moldcell: „Prin toate iniţiativele şi proiectele RSC pe care le realizăm, contribuim la crearea unei lumi cu oportunităţi mai bune. Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să ajutăm 340 copii din 66 de case de tip familial să fie în pas cu lumea modernă, descoperind o nouă lume a comunicării. Ţin să mulţumesc celor peste 1 milion de abonaţi Moldcell care ne acordă încrederea lor şi posibilitatea de a implementa proiecte cu impact pozitiv şi de lungă durată spre binele comunităţii din care facem parte cu toţii.”
Cei zece copii din familiile Roşca şi Croitoru, prezenţi la eveniment, au spus că le este mult mai uşor şi mai interesant să înveţe acum, când au la dispoziţie toate condiţiile. Ei au mulţumit companiei Moldcell pentru ajutorul acordat şi au promis că vor folosi computerul cu măsură, mai mult pentru a studia decât pentru distracţie. Şi părinţii - educatori Liuba, Nicolae Roşca şi Valentina Croitoru şi-au exprimat recunoştinţa faţă de iniţiatorii campaniei sociale de dotare cu computere şi internet.
Pe parcursul a 10 ani de activitate, compania Moldcell a devenit un adevărat prieten al copiilor, ajutându-i să crească mari şi deştepţi. Prin campaniile naţionale pe care le-a susţinut în domeniile educaţie şi sănătate, prin proiectele de caritate, culturale şi de divertisment destinate celor mici, Moldcell a susţinut circa 400 000 de copii din Republica Moldova.
NOTĂ: În cadrul campaniei de dotare cu computere şi internet, Moldcell a utilizat Listele oficiale ale caselor de copii de tip familial oferite de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova.
Moldcell aduce mulţumiri Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pentru contribuţia la buna desfăşurare a campaniei şi colaborarea fructuoasă.