Proiectul Jobs Plus continuă

Campania de renovare şi dotare cu echipament medical a punctelor medicale din cadrul instituţiilor de învăţământ din comunităţile partenere ale Proiectului Jobs Plus lansată de compania Moldcell şi organizaţia „Catholic Relief Services” (CRS) Moldova este în plină desfăşurare.

Pe data de 6 iulie, al doilea cabinet medical renovat în cadrul parteneriatului public-privat iniţiat de Moldcell şi-a deschis uşile în oraşul Şoldăneşti, la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”. Astfel, 254 de elevi, peste 50 de membri ai colectivului şcolii şi circa 700 de participanţi la competiţiile sportive raionale care se derulează în mod tradiţional pe terenul sportiv al liceului, vor avea acces la asistenţă medicală în cele mai bune condiţii.

Înainte, Liceul „Alexei Mateevici” dispunea de o mică încăpere de consultaţii, care nu era utilată, iar examinarea medicală a elevilor avea loc în sălile de clasă. Datorită implicării companiei Moldcell şi CRS Moldova, a fost amenajat un cabinet spaţios, dotat cu instrumentele şi medicamentele necesare. În salonul medical, a fost instalat chiar un izolator, deoarece în curând liceul va găzdui elevi cu regim de cămin, iar medicul şi asistenţii vor activa în regim prelungit.

Evenimentul de lansare din Şoldăneşti s-a bucurat de prezenţa directorului general al companiei Moldcell, Chiril Gaburici, preşedintelui reprezentanţei CRS în Moldova, Michael McKennett, preşedintelui Consiliului Raional, Alexandru Reliţchi, primarului de Şoldăneşti, Alexandru Tinica şi reprezentantului Consiliului Tineretului, Marcelina Ceban.             

Prin acest program, Moldcell contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a copiilor din zonele rurale. După derularea cu succes a proiectelor naţionale „Educaţie pentru toţi” şi „O casă fără pericole pentru copilul tău”, implementate în cooperare cu ministerele Educaţiei şi Sănătăţii din republică, parteneriatul social cu CRS Moldova confirmă că angajamentul asumat de Moldcell în faţa tinerei generaţii a Moldovei este unul cu impact pozitiv şi de durată.  

Până în luna octombrie 2010, în cadrul proiectului Jobs Plus vor fi deschise cabinete medicale renovate în alte 3 şcoli din raioanele Floreşti, Ceadîr-Lunga şi Anenii Noi.